Patru zile de neuitat lângă Mănăstirea Voroneț

Printre comorile României se află şi Bisericile și Mănăstirile din Bucovina din care face parte şi faimoasa Mănăstire Voroneţ, supranumită Capela Sixtină a Orientului, pentru marea frescă de pe fațada de vest: „Judecata de apoi”. Mănăstirea Voroneț, probabil cel mai cunoscut așezământ ortodox din România, este situată în satul Voroneț, în prezent un cartier al orașului Gura Humorului. Este una dintre cele mai vestite ctitorii ale Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, domnul Moldovei între anii 1457 și 1504.

La Voroneț, celebra fațadă de vest, cu impresionanta scenă a Judecății de Apoi, este alcătuită compozițional pe mai multe registre. Scena Judecata de Apoi constituie compoziția cea mai amplă și mai dramatică, cu mult superioară scenelor similare din alte biserici și cu nimic mai prejos decat celebra pictură cu același subiect a lui Michelangelo din Capela Sixtină de la Vatican. Privind acestă scenă impresionantă, plin de speranță, îmi vin în minte următoarele cuvinte pe care Părintele Nicolae Steinhardt, gândindu-se la dragostea lui Dumnezeu și la mila cu care Acesta judecă pe om, spune: „În fiecare zi, Dumnezeu stă un ceas pe scaunul dreptății și 23 de ceasuri pe acela al milei.”

În plin centrul peretelui este reprezentată balanța faptelor omului. Omul, reprezentat sub chipul unui copilaș, se află așezat între cele două talere ale balanței. Faptele sale, săvârșite în viață, sunt înfățișate sub forma unor suluri de hârtie. Pe talerul din dreapta, de unde și începe drumul spre Gheena focului, se află așezate sulurile de hârtie cu faptele cele rele. Pe talerul din stânga, de unde începe cărarea ce duce spre iad, se află așezate sulurile de hârtie cu faptele cele bune. De o parte și de alta a balanței, îngerii și diavolii se străduiesc, după puteri, să ajute pe omul aflat în Judecată. Îngerii se luptă cu diavolii, spre a da pace omului, iar diavolii se străduiesc să tragă în jos talerul cu faptele cele rele.

Miercuri, 19 august 2015

După ce ne întorseserăm cu doar câteva zile în urmă din pelerinajul de la Cacica  , am hotărât (în consiliu de familie: soția, copiii, cumnata și eu) să plecăm la Voroneț. Aflasem de pe internet despre un anumit loc, bun pentru a campa. În câteva ore am pregătit mașina și rulota, am făcut bagajele și, spre seară, am plecat spre Voroneț. Când am ajuns, era aproape întuneric. Am făcut ultimile aranjamente și ne-am culcat rapid. Am campat fix pe suprafața Heliportului Voroneț

Joi, 20 august 2015

Dimineața ne-am trezit și, după ce am luat micul dejun, ne-am ocupat de tot felul de activități organizatorice. Am explorat puțin împrejurimile, ne-am aprovizionat cu apă (apă am luat de la un băiat care lucra foarte, foarte aproape de noi, la una din vilele ce se construiesc acolo).





După-amiaza am făcut un grătar, mai departe de rulotă.







Spre seară a devenit totul mult mai interesant pentru că au început să vină spre casă,

mai întâi turmele de oi, apoi turmele de vaci. Copiii au fost nespus de încântați. S-au jucat cu

câinii. La început, câinii erau foarte enervați. Când ne-au văzut, au început să fugă spre noi, să

latre și să mârâie. Păstorii i-au văzut și au strigat la ei. Într-o clipită, câinii s-au liniștit și am

devenit cei mai buni prieteni cu ei. Au rămas cu noi până seara târziu. Parcă nu ar mai fi vrut

să meargă acasă. Cât timp am mai stat campați pe acolo, câinii veneau pe la noi și așteptau să

le dăm de mâncare sau măcar să ne jucăm cu ei, să-i mângâiem. Am observat că, atunci când

îi mângâiau copiii, le plăcea cel mai mult!









Mai târziu, mai spre seară s-au întors la stână și vacile.



Ziua de Vineri, 21 august 2015

A fost dedicată, în mod special, vizitării Mănăstirii Voroneț. După ce am savurat o dimineață liniștită la rulotă, las aici fotografiile să vorbească:





după ce, în ordine inversă au plecat la pășune: mai întâi vacile, apoi oile





In această ultimă poză de deasupra, în pădurea apropiată se vede puțin o toaletă. Acolo se poate goli caseta. După ce am luat în liniște micul-dejun, am plecat spre Mănăstirea Voroneț.



Nu eram departe. Toți prietenii care știau că suntem plecați la Voroneț, mă sunau și mă întrebau unde ne aflăm? Răspunsul: „La 800 de metri de Capela Sixtină a Orientului”.

Doar 800 de metri erau de mers până la mănăstire. Drumul a fost interesant! Am văzut lucruri interesante!



Când am ajuns la mănăstire, un ghid turistic, tocmai făcea prezentarea Judecății de Apoi unui grup de itelieni.



După o scurtă pauză,



a mai venit un ghid de turiști sau pelerini români. Am fost tare bucuroși pentru că o maică a dat explicații în română despre această impresionantă scenă.
 


Băiatul meu cel mic a fost foarte impresionat și mă întreabă și în ziua de astăzi (seara la culcare) dacă e adevărată sau dacă va fi adevărată această reprezentare.

La finalul prezentării mănăstirii, am ieșit din curte și, mergând pe aleea principală de acces am întâlnit un „RUMÂN ADEVĂRAT”!



Ne-am mai uitat pe la tot felul de souveniruri



și apoi ne-am retras încet, încet la rulotă. După ce am mâncat de prânz, am mers la cules de ciuperci.







Până în ziua de astăzi îmi pun întrebarea: dacă acele ciuperci au fost bune, sănătoase..... . Nu am mâncat nicio ciupercă din cele culese. A fost doar o altă aventură. Ziua s-a încheiat într-un mod foarte plăcut pentru copii. Un domn celebru (păcat că nu-i știu numele,
dar a apărut pe la diferite televiziuni naționale), venea mereu și plimba turiștii cu o trăsură. Cine dorea, putea să stea călare și să facă o poză, sau mai multe cu RĂDUCU. Vreau să vă spun că Răducu e un băiat tare bun, blând! Am văzut căzând sub Răducu pe mulți turiști care voiau să facă poze cu el, pe el. Bafta celor care se trezeau sub burta lui era că Răducu nu se speria, altfel era de rău.





Cu puțin timp înainte de lăsarea nopții



am mai făcut o plimbare pe la pensiunile din zonă, ca să vedem cum se mai distrează turiștii.


Sâmbătă, 22 august 2015

Încă de dimineață s-a văzut că vremea urma să fie superbă! Soare, o căldură plăcută, o ambianță de neuitat.



În colțul din dreapta al rulotei se vede vilișoara de unde, ori de câte ori era necesar, Petrică, un băiat care lucra acolo, ne dădea apă proaspătă, scoasă din fântână. În această zi am făcut o drumeție de neuitat







Am mers pe drumul 177 D. Nu știam că pe acest drum, până departe în munți sunt tot felul de cabane, căsuțe de vacanță, care de care mai frumoase!  

Mergând pe acel drum ne-am întâlnit cu unul din păstorii și cu turma sa, care seara, treceau cu oile pe lângă rulota noastră ca să meargă la pârâu să le adape și apoi înapoi spre stână.



Cât am stat de vorbă cu ciobanul pe acel drum, trăiam cu impresia că eternitatea se lovește de tâmplele mele. Timpul părea că nu mai are nici limite, nici sens. Eternitatea era la ea acasă, cuprinzând acele magnifice peisaje care te făceau să crezi că nu este real ceea ce

trăiești. Am parcurs câțiva kilometri buni și am fotografiat ceea ce mi s-a părut mie mai interesant.







Reîntorși „acasă” l-am întâlnit din nou pe Răducu. Mai dădea și el câteva ture cu turiști în caleașcă.



Prețurile pentru o plimbare cu Răducu porneau de la 35- 40 de lei. Depinde totul de traseu. Seara am fost invitați la Costică. Costică era un vecin de-al nostru. Ne-a chemat la el sa să le arate copiilor păunii.



Bine de știut: Costică este om foarte gospodar! Are pe lângă casă de toate. Cine dorește, poate cumpăra de la el de-ale gurii: lapte, slănină, ouă etc. Totul proaspăt, totul bun!

Bun! Bun! Te duci la el ziua și-i spui că vrei să iei niște lapte. Seara, după ce mulge vacile, primești la rulotă lapte proaspăt.

Și cu Costică s-au înțeles copiii foarte bine! L-au „aburit” și până la urmă, oricât de ocupat era Costică, a trebuit să-i ia pe copii, pe rând, pe cal.








Nu vă pot descrie bucuria copiilor!

Așa au trecut acele câteva zile minunate pe care le-am petrecut în apropiere de Mănăstirea Voroneț.

Vă invit cu căldură să vizitați aceste locuri minunate, sfinte, binecuvântate din dulcea Bucovină!

Vă stau la dispoziție și vă ajut cu plăcere dacă ajungeți pe aici.

Al vostru coleg,
Florin din Suceava

Am ramas impresionat de simplitatea locurilor …de linistea si frumusetea extraordinara a zonei.Este adevarat ca se doreste o mai mare popularizare a turismului romanesc…dar parca in ceea ce priveste acea zona..parca am asa un ghimpe cand ma gandesc si ce ar insemna mult mai multi turisti……peturi..gunoaie..manele…etc ( nu e deloc intamplatoare folosirea cuvintelor gunoi si manele in aceeasi propozitie..desi unii ar spune ca e pleonasm ).
Intradevar foarte frumos!Superbe fotografiile . Asta da loc de relaxare…

@Ciprian Rosca , îți sunt recunoscător! 
Am învățat de la tine două lucruri ESENȚIALE.
1. Să spun în mod clar și imediat în relatare unde găsim apă, și 
2. Să spun unde putem goli caseta. 

Aceste două detalii le am mereu în vedere. Cu primul punct e mai ușor, cu al doilea e totul puțin mai „delicat”. E destul de dificil de „strecurat”în text astfel de detalii. 
Sper să mă descurc cât pot de bine în continuare.
De-abia aștept să ne întâlnim și să ne vedem. 
Păcat, mare păcat că nu ne vedem pe 29 aprilie la Camping Ursulețul. 
Mai am de așteptat câteva săptămâni până să ne vedem în mod sigur...
Aș mai avea un pont: ori înainte de 10 aprilie, ori după 10 aprilie, vreau să ies cu rulota exact în aceste locuri, la Voroneț. Dacă te interesează, ținem legătura. Poate vii. S-au anunțat două echipaje din Iași, un bun și drag prieten din Piatra-Neamț. Poate mai vin și alții. Aș vrea să facem deschiderea sezonului, să facem un mic „antrenament”, înainte de a merge la Durău. 
Tuturor, o zi bună și senină!

Da Florine ,facem o iesire ....vremea sa tina cu noi.Poate vine si Ionut.
Va recomand cu caldura sa mergeti in Bucovina la granita cu Bistrita/Harghita (cautati pe google drumul Bilbor-Vatra Dornei). Poate in Elvetia o sa gasiti mai peisaje asemanatoare. Pacat de infrastructura (sau nu, poate ca asta e cheia conservarii locurilor).