Punctajul Subiectului:
  • 1 Vot(uri) - 5 medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
CristiAm ajuns in camping, acum ce fac?
#1
Ai ajuns la locatie, ce faci? Cum amplasezi rulota, care sunt pasii de desfacere a lucrurilor, voi incerca sa va dau cateva recomandari pe baza experientei mele:
  • Gasiti un loc cat mai drept. Uneori, daca nu stii zona, acest lucru poate sa consume ceva timp! Daca esti offcamping, incearca sa parcurgi cu piciorul drumul in cautarea locului dorit! Niciodata nu stii cand te poti afunda intr-o mocirla, cand poti da intr-o groapa, cand pot da peste un musuroi mai mare de pamant!
  • NICIODATA nu puneti masina in fata rulotei blocand accesul in fata a masinii. Incercati sa desfaceti rulota si sa o puneti pe ea inspre obstacol (zid, gard, liziera, apa, etc...). De ce? La plecare, masina va trebui sa dea in spate, lucru care va frana rulota (pentru cei care stiu cum functioneaza frana la rulota), iar ambreiajul masinii se va uza foarte mult, si exista MARI sanse sa nu o poti scoate. In plus fata de astea, e posibil (99%) sa aveti nevoie de masina in timpul sejurului. Bagati rulota cu spatele, va va fi mult mai usor sa o scoateti!
  • Pentru calare folositi o nivela cu bula de aer, pe care sa o puneti intr-un loc drept, si care sa poata fi urmarit cu privirea. Reglarea fata-spate o faceti din roata de ghidaj, cand va convine inclinatia coborati calele din spate ale rulotei, pentru a rigidiza pozitia, apoi pe cele din fata pentru a finaliza. Reglarea stanga dreapta va recomand sa o faceti cat mai bine din rotirea rulotei sau amplasamentul pe o zona plana, e foarte greu sa ridici din cale rulota sa se indrepte stanga-dreapta!
  • Dupa ce am calat rulota trebuie sa facem un lucru important, pregatirea WC-ului, nu se stie niciodata ce ne apuca. Pentru a pregati WC-ul punem apa in bazinul de sus, (nu va recomand sa plecati cu apa in el, este vorba de o cantitate mica de apa, asadar nu e nevoie sa va ganditi la carat!), aranjam si jos tot ce trebuie aranjat (solutie, apa, etc...). 
  • Deschideti butelia si porniti: aragaz, soba, frigider, verificati daca totul este functional, lasati sa mearga doar ce aveti nevoie pe gaz, dar verificati inainte, nu vreti sa va prinda noaptea fara soba!
  • Umpleti butoaiele/bidoanele cu apa, verificati daca functioneaza pompa de apa si verificati sa nu aveti vreo scurgere prin rulota - pe timpul mersului exista posibilitatea ca obiectele sa atinga furtunele, colierele de apa, acest lucru ducand la infiltratii. Lasati pompa de apa sa mearga 2-3 minute si verificati ca totul sa fie in regula. Amplasati bidonul pentru ape uzate in partea de evacuare a apei.
  • Daca exista posibilitatea, conectati la curent rulota, apoi verificati baterie, lumini, solar, partea electrica in general.
  • Scoateti cortul si montati-l. Va recomand sa tineti cortul in alta parte decat rulota, eu il tin in portbagajul de pe masina. E mai usor de dat jos si de strans, fiind primul lucru pe care il pui si ultimul pe care il strangi! Aceasta operatiune este una de durata, asadar inarmati-va cu rabdare, bere, si vecini prietenosi!!!
  • Dupa ce s-a amplasat cortul, covorul, fusta, etc... scoateti din rulota alimentele, legumele, bautura, mobilierul (scaune, mese) jucarii, televizoare, antene, etc... e treaba fiecaruia cu ce-si ocupa timpul acum, sunteti instalati!
  • Distractie placuta!
Homo homini lupus
--------------------------------------
Incercati sa ma sunati, daca nu raspund, imi verific mailul cel putin de 3 ori pe zi: oneminute[pe]gmail[punct]com

Bere
[-] Pentru aceasta postare, Cristi a primit Like de la 7 utilizatori
  • Bono, costinlipan, Cristian Ionita, Florin Smolnicki, NeluViorel Potroacă, szakacs mihaly, virg1954
Raspuns


Mergi la:


Utilizatori care citesc acest subiect: 1 Vizitator(i)
STS Service