Bucovina, tărâm fermecător - Moldovița

[Florin Smolnicki]

4 septembrie 2015





Plecăm la drum! 
Totul ne este prielnic: bucuria sufletească, vremea, soarele îmbietor, echipamentul, timpul, nemărginirea.
După o scurtă oprire de aprovizionare în Gura Humorului, 
 

 
plecăm mai departe, spre Moldovița.
Moldovița este un alt loc din mândra mea Bucovină unde localnicii păstrează încă vii tradițiile, locul unde în care trăiește cea mai mare comunitate de huțuli (foștii oameni liberi ai pădurii).
Am ajuns la superba locație pe la prânz, exact aici:

https://www.google.ro/maps/@47.6349068,2...312!8i6656

Alte motive esențiale pentru care am ales această locație (copiii au ales incontestabil această locație!!!) au fost și aceste mici creaturi:
 

 

 
„șchiopârlele”.
 
Aveam la dispoziție întreaga natură, peisajele care te lasă deseori fără cuvinte. Eram atât de bucuroși!
Locul acesta are ceva deosebit. Nu știu de ce mi-a plăcut atât de mult această ieșire. Nici astăzi nu pot
 să dau o explicație. A fost într-adevăr minunat!
 

 
Am avut o după-amiază și o seară liniștite.

 


Am construit și un „bulhac” - așa îi spunem noi unui baraj pe care îl construim din pietre luate de pe fundul pârâului pentru a face un baraj provizoriu. Nici până astăzi nu am avut timp să facem baie în acel bulhac.   
Nu contează! Important este că l-am construit.   Ne-a luat câteva ore bune de lucru.



Ne-am făcut, din prima zi, un nou prieten: Cristian.



Ziua de 5 septembrie avea să vină cu multe evenimente și surprize!
M-am trezit de dimineață și am făcut rapid o cafeluță. Priviți și voi cât de frumos era în jurul meu!
Dragul meu coleg rulotist, un astfel de început de zi trebuie trăit, trebuie trăită o asftel de experiență; trebuie să fii exact acolo pentru a mă înțelege.





Spre ora 10 s-a mai dus puțin ceața. 





După ce am luat micul dejun am plecat să vizităm Mănăstirea Moldovița.












După prânz am ieșit să căutăm greierași și șopârle. 



Am făcut și o plimbare prin împrejurimi.

Privind aceste peisaje, nu cred că mai pot adăuga vreun cuvânt! Acum cred că înțelegeți mai bine de ce spun
 eu mereu, obsesiv: dulcea mea Bucovină.







Seara am fost în vizită la familia Klein - vechi etnici germani, proaspeții noștri „vecini” . Ne-au primit cu inimi calde, cu fețe pline de zâmbete prietenoase și cu bunătăți pe masă! Prima dată am cunoscut-o pe doamna Klein, cu o zi înainte, când am
 întrebat-o  - ea în poartă fiind - dacă putem campa pe terenul aflat aproape de căsuța lor.